Cum să scapi de emoțiile de la interviu

Sursa: Liber-angajat

Când eram în școală parcă nu ne era așa teamă să citim tema în fața unei clase. Dar în viața adultă ne e frică să vorbim în fața unui om. Parcă te simți dezbrăcat când iți pune ăla întrebări acolo și nu știi ce să-i spui. Pare atât de greu să depășești acele emoții de la interviu, încât iți vine să nu te mai angajezi. Unii sunt atât de timizi, încât nici măcar nu-și mai caută job de teama emoțiilor. Aoleo, dacă și cu parca.

Pe internet și în jurul tău vei găsi tone de metode de anihilare a emoțiilor. Fumează o țigară, bea un pahar cu apă, du-te la moaștele Sfântului Gheorghe ca să ai noroc sau scoate limba ceasului. Tot felul de trucuri tehnice care în realitate nu prea funcționează. Pentru că nimeni nu cunoaște adevărata problemă și nimeni nu se sinchisește s-o caute măcar.

De ce Doamne iarta-mă am emoții? Ca să ce? Și din ce cauză?

Cum am găsit adevărata problemă

În urmă cu 3 trei ani și ceva, lucram pentru o firmă de vopsele și aveam stand într-un magazin de bricolaj din București. Lucram de prea mult timp la ei, n-aveam șanse de promovare și prin urmare…eram frustrat. Vroiam cu disperare să-mi schimb jobul și atunci am început să aplic pe site-uri. Am primit câteva invitații și uite așa ajung la firma asta de jaluzele.
Primul interviu a fost satisfacator. Chiar dacă aveam emoții, mă străduiam să respir și să vorbesc fluent. Îmi ieșea destul de bine pentru că aplicam trucurile alea tehnice de care iți povesteam mai devreme. Dar în sinea mea eram fleașcă. Simțeam cum se scurge transpirația pe mine, în timp ce mă străduiam să-mi controlez fiecare cuvânt, fiecare mișcare, fiecare gest. Am discutat cu o tipă amabilă care m-a plăcut și care la final a părut mulțumită de răspunsurile mele.
La scurt timp am fost chemat la următorul interviul, care presupunea completarea unui test de 2 ore. În sinea mea, mă gândeam că oi termina în maxim 30-60 de minute. Dar m-am dus și am fost surprins de întrebări din școala generală și din liceu. Istorie, Geografie, Matematică și Română. În mod natural am intrat pe google de pe telefon, iar la finalul testului, am dat peste o frază foarte importantă, că de asta era trecută la sfârșit: „Este interzisă folosirea telefonului mobil pe parcursului testului.” Deja aveam remușcări. Acum ce să fac. Mă uit la ceas, trecuseră deja 2 ore și ceva…zic hai să dau testul. Și-am plecat.
După vreo 2 zile, bineînțeles că m-au chemat la al treilea interviu. După ce copiasem și completasem de 9 și ceva, doar nu era să nu mă cheme. Și ajung la interviul cu directoarea de vânzări. O femeie antipaticăă enervantă, înțepată…genul ăla de tipă pe care o poți asocia doar cu usturoi, ceapă…ceva care iți provoaca usturimi, lacrimi, iritații și cam atât. Un fel de șmirghel feminin. Toate cuvintele care sunt antonime cu gingășia, duioșia, drăgălășenia etc. Nu mi-a plăcut deloc. Deja îl compătimeam pe viitorul ei soț. De fapt eram sigur că este singură. În timp ce povestea ea de zor pe acolo, a intrat un angajat de-al ei în birou. Avea o față atât de speriată, încât am crezut că este condamnat pe viață să-i pupe tocurile acestei șefe. Indiferent de locul în care călcase cu ele, evident. M-am cam speriat un pic, dar n-am zis nimic. Așa m-am speriat că nici n-am îndrăznit s-o întreb mare lucru. Aveam senzația că o să-mi tragă o palmă dacă îi pun vreo întrebare greșită.
Și după ce mi-a povestit despre șansa pe care mi-o poate acorda (o lună de probă și daca nu mă dă afară), a venit vorba și despre salariu. Un subiect pe care l-am inițiat de la primul interviu, dar care a fost evitat. Răspunsul ei a fost: 1.000Ron salariu fix (cât câștigam deja) și comision 0,33% dintr-un target de 30.000Ron la vremea respectivă. Lăsând salariul fix deoparte, făceam eu socoteala: adică firma are profit cam 10.000Ron de pe urma mea și îmi dă și mie comision 100Ron. Foarte motivant. Atât de motivant încât am plecat la muncă nervos și frustrat. Am făcut 3 drumuri și am pierdut 6 ore, ca să primesc o oferta mai proastă decât prostia de job pe care il aveam.

O revelație despre emoțiile de la interviu

Atunci mi-am dat seama că sunt un prost. Și aveam dreptate. Eram un prost, pentru ca mă duceam la interviuri umil, cu capul plecat, tremurând de frică și trăind cu impresia că a fi angajat este o mare oportunitate. Ca și cum cineva mi-ar face un mare favor. Credeam că-i vreo tragedie dacă spun vreo prostie și ratez un interviu. În realitate eu eram într-o junglă în care angajatorii sperau să fraierească tineri naivi care să le facă treaba bună pe bani puțini. Erau și joburi bune și încă sunt și acum, dar la câți șarlatani sunt, chiar nu merită să te mai duci umil. Și nici angajatorii buni nu prea apreciază pupincuriștii. Da bine, unii da…știu. Dar îi poți ocoli dacă nu-ți plac.

femeie și bărbat la interviu de angajare

Am realizat că emoțiile apăreau pentru că eu aveam impresia că dacă voi spune o prostie și voi rata interviul, voi avea de pierdut. În realitate nu ai cum să pierzi, dacă mergi la un interviu. Câtă vreme ești tânăr și ai emoții, nu ai cum să pierzi. De fapt te dezvolți, iți înfrunți temeri, iți depășești bariere.
Abia atunci când conștientizezi că ești un om de valoare care își vinde abilitățile pe piață, vei reuși să te duci cu încredere la un interviu. Sau vei deveni un nepăsător plictisit. Dar câtă vreme te duci cu capul plecat și speri să ai noroc să primești un job de pomană…nu vor dispărea emoțiile.
Emoțiile sunt totuși bune
M-ai auzit bine. Oamenii care au emoții pot empatiza mult mai ușor cu ceilalți. Se conectează cu oamenii altfel, spun o glumă și stârnesc zâmbete, spun povești care generează emoții și se apropie foarte ușor de ceilalți. Ei știu să se facă simpatizați mult mai ușor decât cei robotici care nu prea simt emoțiile. Secretul este să înveți să ții le redirecționezi. Iar asta se întamplă după ce devii mai stăpân pe tine. Adică după ce realizezi că fiecare interviu te pregătește pentru un viitor interviu. Sau pentru o viitoare provocare.
De ce e bine sa fii sincer cu angajatorul
Eu am scăpat de emoții după ce m-au enervat deștepții ăștia cu firma lor de jaluzele și m-am călit după ce am mers la foarte multe interviuri. Am ajuns la nivelul la care mă pot duce la un interviu stăpân pe mine, având o atitudine de genul: „Ia să văd ce aveți pentru mine.” și nu „Hai să vă conving eu cât sunt de bun.” Dar totuși schimbările astea nu se fac peste noapte. Degeaba iți spun eu acum că tu ești valoros și că ar trebui să te simți sigur pe tine. Dacă ești genul emotiv, până nu mergi la 5-10 interviuri, să bați drumul până acolo, să acumulezi așa mici frustrări și să înduri câteva măgării…nu te călești.
Si dacă tot pici cu un angajator simpatic, care iți face plăcere și chiar ți-ai dori să fii angajat, de ce să nu fii sincer cu el?
E foarte simplu să deschizi gura și să recunoști adevărul: „Domne, știu că am emoții și poate nu par sigur pe mine. Dar sunt la început de carieră și tocmai îmi depășesc teama asta. Sunt foarte entuziasmat de această ofertă și simt că vă pot ajuta să…”
Nici nu contează ce-i spui și cum, important e că el să vadă că ai credință în tine și în potențialul tău. Și iți garantez că vei atrage atenția și vei fi privit de 10 ori mai bine decât un papagal care îl îmbârligă el acolo cum știe mai bine. Și angajatorii au emoții uneori. Deci poate să meargă sau nu. Cert este că nu te oprește nimic să încerci. Și când o să pleci de la acel interviu o să te simți mândru de tine, că ai îndrăznit să faci un pas care te va diferenția de ceilalți. Nici nu va conta rezultatul. Doar faptul că ai avut curajul s-o faci. Și uite așa îți crește încrederea în tine.
Chiar dacă ți-am mai zis de ce nu susțin joburile, sunt de părere că ele pot fi o rampă bună pentru dezvoltarea profesională a oricărei persoane. Așa reușești să-ți dezvolți punctele forte, să-ți rafinezi anumite abilități, să afli ce-ți place și ce detești mai mult și mai mult. Chiar dacă acumulezi și frustrări, ele mai târziu vor consolida o motivație puternică în interiorul tău care îți va da energia și forța emoțională de care ai nevoie ca să depășești orice eșec.

Comentariile sunt inchise.