Cum mi-am ales primul job și ce impact a avut asupra mea! (Ana Stanciu)

Cum mi-am ales primul job și ce impact a avut asupra mea!

La 19 ani nu poți spune că ai experimentat foarte multe lucruri. Eu cred că, atunci e momentul să te descoperi, să înveți ce vrei, să îți asculți instinctele.

Eu la 19 ani eram în primul an de facultate, vara se apropia cu pași repezi, deja trecuse sentimentul că eram „boboc”. Atunci am învațat din propria experiență, ce înseamnă să-ți asculți înstinctul.

Era perioada în care ieșisem de sub cupola părinților și trebuia să învaț să mă descurc singură.

Chiar dacă încă mă simțeam un copil, iar părinții mă încurajau să merg acasă pe perioada verii că „Ai toată viața să muncești!”, ceva în interiorul meu, îmi spunea să ramân în Sibiu, să mă bucur și să fiu independentă chiar și pentru 3 luni.

Așa am și făcut, iar părinții m-au susținut în fiecare decizie pe care am luat-o.

Sunt pasionată de gătit, și nu îmi doream altceva decât să lucrez într-un restaurant și să învăț cât mai mult posibil.

Am intrat în câmpul muncii ca un copil inocent, curios, cu un geamantan de vise în urma lui. Însa acolo nu conta că eram cel mai tânar angajat, ci cât de mult poți să muncești.

A fost o experiență care m-a călit, care m-a învățat că nu toată lumea trebuie să fie amabilă și politicoasă și că e o luptă pentru a supraviețui.

Totuși au existat și aspecte pozitive, nu m-am dat bătută niciodată și mi-am îndeplinit visul. Am învățat să pregătesc foarte multe preparate, să lucrez cu oameni de toate vârstele, mi-am făcut prieteni și am căpătat încredere în mine.

În ciuda acestor întâmplări, vara s-a sfârșit și mi-am reluat studiile, însă visul meu nu s-a încheiat o dată cu aceasta.

În timpul anului a apărut oportunitatea de a participa la programul Work &Travel USA, iar gândul că pot învăța bucătăria internațională, m-a făcut să țintesc și mai departe și să îmi aleg tot un post de ajutor de bucătar, de data aceasta peste ocean.

La începutul celei de-a doua veri, doar cu experiența de vara trecută, mă îndreptam spre aeroport.

Nu știam cât de departe poate însemna asta, însă am plecat la drum.

Uneori, munca nu e ușoară nici când vorbești limba natală, dar când comunici cu toată lumea în engleză?

Dar ce mai ai de făcut? Nu poți renunța, și mergi mai departe!

Nu știam să vorbesc foarte bine limba engleză, tot cel mai tânăr angajat eram, iar colegii nu aveau atâta răbdare să îmi explice, de trei ori, până înțeleg. Așa că, în primele zile, o doamnă plictisită să îmi mai explice, mi-a luat mâinile, mi le-a pus pe o cutie și mi-a făcut semn să o urmez.

În altă zi, alt coleg a rămas surprins că știu să toc ceapa foarte repede. Nu înțelesesem atunci ce mi-a spus, dar mi-am dat seama că era un compliment. Și uite așa cu astfel de experiențe în fiecare zi, a trecut și această vară.

Însă aici a fost sentimentul de apartenență, simțeam că fac parte dintr-o echipă mare și că însemn ceva, că și datorită mie restaurantul acela prinde viață și clientul e mulțumit.

Nu îmi doream să plec, eram apreciată, eram mulțumită de job-ul pe care îl aveam și îmi plăcea foarte mult ceea ce fac, însă trebuia să încep și anul III de facultate.

Timpul a trecut rapid, iar eu eram cu inima strânsă că nu știam ce job să aleg pentru vara următoare, nu știam dacă să mă întorc la capatul celălalt al lumii. În sinea mea știam răspunsul, și iată-mă înapoi cu valiza în avion.

Deși semnasem contractul tot pentru ajutor de bucătar, și părea că totul o să fie la fel, am avut parte de o altă provocare, din care am învățat cel mai mult.

În prima zi de lucru, obișnuită deja cu colegii, deși erau și chipuri noi, mi s-a spus că voi lucra ca și bucătar, în alt sector din bucătărie.

Nu știam să fac nimic în acel sector, nici măcar unde țineau sarea, însă am acceptat provocarea și m-am descurcat. Mi-am perfecționat limba engleză, mi-am facut prieteni pe viață, am călătorit apoi am revenit pentru a-mi continua studiile.

Ambiția, pasiunea, dorința de a lucra și curiozitatea, m-au ajutat tot timpul să mă descopăr și să iau cele mai bune decizii pentru mine.

Dragi elevi, studenți, la început de drum, totul e posbil, trebuie doar să vreți!

Ana Stanciu

 

Comentariile sunt inchise.