Ce scrii în CV dacă nu ai deloc experiență?

Sursa: Despre joburi

Dacă ți-aș spune că angajatorii sunt super interesați și de CV-urile care nu conțin absolut nimic la capitolul “Experiență”, să știi că te-aș minți rău de tot. Ok, sunt anunțuri unde citești că nu este necesară deloc experiență și menționează chestii precum: învățatare rapidă, spirit de echipă, flexibilitate la cerințe. Sunt două posibilități aici: Ori te cheamă pe gratis, ori e videochat.

De fapt, în mod logic, întotdeauna vor exista aplicanți cu experiență la joburi fără experiență. Iar angajatorul e om, iar când va vedea acest lucru va spune: “Ok, mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Uite n-am cerut nimic și copiii ăștia vin cu un super bagaj pe bani puțini. Hai să-i chem la interviu.”
Am vrut sa clarificăm aceste aspecte ca să fim înțeleși de la început. Un candidat cu experiență (+ restul lucrurilor în CV puse la punct) este întotdeauna preferat unuia care nu are deloc completată această secțiune. Dar hai să vedem ce putem să facem totuși pentru a avea șansa de ajunge la un interviu. Pentru ca da, dacă ajungi la interviu și te descurci bine, s-ar putea ca handicapul lipsei de experiență să dispară. Astfel tu vei deveni cel ales. Mai jos am câteva sfaturi concrete pentru tine:
1) Înlocuiește secțiunea de Experiență cu o secțiune de “Proiecte” sau “Portofoliu”. Adică ea va fi prima secțiune a CV-ului tău sub secțiunea datelor personal și a obiectivului.
Prima ta întrebare este posibil să fie acum: “Ok, știu ce zici, dar eu n-am nici Proiecte.” Ei bine, dacă nu ai, ar trebui să faci pentru că sincer, nimeni și nimic nu te împiedică. Așa că nu vreau să aud această scuză. Ideea este că întâi de toate trebuie să te preocupi tu singur pentru evoluția ta. Pentru că angajatorilor nu le pasă. Și nu poți aștepta la infinit pentru ceva ce în mod sigur nu o să se întâmple de la sine, nu-i așa?
Secțiunea de Proiecte are un scop foarte bine definit: Arăți că nu ai stat doar cu nasul în cărți la facultate, ci ai și aplicat cât de cât practic noțiunile învățate. Tipuri de proiecte pe care le poți trece acolo?

– Proiecte personale realizate din proprie inițiativă

– Proiecte realizate sub formă de Voluntariat în echipă

– Proiecte realizate la facultate. Adică da, proiectele pe care le ai ca tema și pe care trebuie să le predai în luna Ianuarie

2) Cum detaliezi un proiect?

O să-ți dau câte un exemplu pentru fiecare posibilitate de mai sus:

– Proiect personal: www.blogulmeu.ro. Blogul a fost lansat în luna iulie. Scopul principal a fost să expun cunoștințele acumulate în domeniul economic, aplicate pe industria de banking. Comunitatea care s-a format in jurul acestui proiect, m-a ajutat sa înțeleg multe concepte și la un nivel mai practic.
– Proiecte realizate sub formă de Voluntariat: De trei luni particip în mod activ la o serie de evenimente destinate strângerii de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer. Prin intermediul acestei activități am strâns un cerc de contacte valoroase din companii precum:…….Competențele de organizare și gestionare a acestor evenimente îmi vor fi utile cu siguranță într-o viitoare carieră în domeniul vânzărilor.
– Proiecte realizate la facultate: În cadrul semestrului I al anului II de facultate, am realizat împreună cu echipa mea o strategie completă de marketing pentru magazinul online: Florisighivece.ro. Am anexat la CV un rezumat al acestui proiect.

3) Anexează lucrări

Având în vedere că nimeni nu te crede pe cuvânt și că pleci deja cu un minus la capitolul Experienței, eu te sfătuiesc să anexezi orice lucrare ți se pare că este importantă și conectată cu viitoarea ta activitate dacă te vei angaja pe acel post.

4) Detaliază materiile de la facultate unde consideri că te pricepi cel mai bine

Alege trei materii preferate și de preferat conectate cu jobul unde aplici momentan. Și detaliază în ce măsură le cunoști și cum intenționezi să te specializezi pe ele/sau de ce îți cauți un job în acel domeniu. De asemenea, dacă ai avut realizări deosebite la facultate, cum ar fi participări sau premii câștigate la Sesiunea de Comunicări Științifice (sau alte competiții) nu omite să le treci la capitolul de: Realizări. Adică imediat sub titlul specializării de pe care o urmezi la facultate.

5) Cum se completează corect secțiunea de abilități – Citește mai multe în acest articol.

Se poate face și un CV chiar dacă nu ai experiență. Sper să ai, te rog, în vedere că cel mai important aspect, indiferent că ai sau nu ai experiență este să fii cât mai relevant posibil. Proiectele, studiile, competențele și abilitățile pe care le treci în CV trebuie să fie neapărat relevante pentru jobul pentru care aplici. Altfel, îți tai singur craca de sub picioare și sper că înțelegi și de ce se întâmplă acest lucru.
Știu că ți-e greu dacă discutăm despre primul tău CV și tocmai de aceea eu îți pun la dispoziție tot suportul meu. Ce rugăminte am:

– Urmează pașii de mai sus cu cât mai mare atenție

– Fii cât se poate de serios/serioasă când îți completezi CV-ul

– Nu-mi trimite un CV gol cu adăugirea că nu ai ce trece în el. Concentrează-te și ajută-mă să te ajut.

Ai tot sprijinul meu și vom lucra împreună la alte aspecte de finețe. Sunt aici pentru tine. Dar înainte de toate. Fii și tu aici cu mine, pentru tine:)

Comments are closed.