Ajută-l pe Iepuraș să ajungă la Zlagna

Iepurașul a ajuns la Zlagna 

Zilele trecute ne-am plimbat prin oraș cu pungi mari de cadouri și cu un căruț pentru cumpărături (din acela folosit de bunicii noștri). 
A fost prima data când am apreciat utilitatea unui astfel de cărucior, în lipsa unei mașini cu care să ne deplasăm în întâmpinarea celor care au dăruit multe alimente, fructe și dulciuri.

Ieri (miercuri, 04 aprilie 2018) ne-am pus la drum și am pornit spre Zlagna – a doua Românie cum ne place nouă să spunem.
Există multe Românii, cele mai multe necunoscute celor care nu se aventurează dincolo de locurile cunoscute/frecventate de obicei.

Echipa a fost formată din Ana Bocan (voluntar din Vâlcea, care a organizat atelierul de creație), Ciprian Floarea (reprezentatul Patru Mâini, care a venit să facă măsurătorile și necesarul pentru transformarea celor două Săli de clasă de la etajul școlii), Edith Sopa împreună cu fetița (ne-a ajutat cu transportul, suportând costul benzinei și uzura mașinii – pe un drum care parcă este tot mai dificil și prost), Bianca Staicu și Marius Ciucă– Asociația Job în Sibiu.

La Zlagna, Sibiu, Romania echipa a fost completată de doamna directoare Celina Toader (școala din comuna Bârghiș), doamna învățătoare Porime Angela-Lidia (școala din Zlagna) și doamna Maria (întreținere școală Zlagna).

Mulțumim tuturor prietenilor care au dăruit atât de multe alimente, fructe, dulciuri, cărți și jocuri!
Suntem recunoscători firmei BOROMIR și Feleacul (dl. Daniel Mihai Daniel) pentru sponsorizare, un partener local care ne-a sprijinit de fiecare dată, d-nei Mules FragaEnzo Ristorante e Caffe pentru tricouri și tot sprijinul acordat de când ne cunoaștem, plus formulare 2%. https://www.jobinsibiu.ro/…/2…/01/D230_OPANAF_3695_20171.pdf


”Ajută-l pe Iepuraș să ajungă la Zlagna”

Dragi prieteni, împreună am putut să facem atât de multe pentru școlarii din satul Zlagna (Sibiu)!
După ce am finalizat locul de joacă, Asociația Job în Sibiu a fost contactată de cei de la PATRU MAINI – un producător român de materiale de construcții pentru finisaje și un integrator de soluții pentru personalizarea caselor. Cei de la PATRU MAINI au cumpărat un panou radiant https://goo.gl/q7si3q  pentru incinta din școală unde este amplasată pompa de apă. În trecut pompa trebuia înlocuită foarte des pentru că iarna îngheța și nu mai putea fi folosită. Acești prieteni ai școlii din Zlagna au demarat un proiect de modernizare a școlii, prin care vor face mai ușoară viața elevilor din Zlagna. PATRU MAINI va asigura necesarul de materiale (de construcții) iar comunitatea locală & Asociatia Job în Sibiu vor asigura forța de muncă (voluntari). Revenim cu detalii curând.

Miercuri (04 aprilie) vom organiza un atelier de creație cu școlarii din Zlagna. La sfârșitul atelierului dorim să oferim un cadou personalizat fiecărui copilaș în parte (o carte/un joc, funcție de aptitudinile dovedite la clasă) + dulciuri. Bugetul minim/copil este de 35 de lei (costuri atelier, cadou și dulciuri).Sunt 18 școlari, inclusiv cei care sunt la ciclul II dar locuiesc în Zlagna. Vezi poze cu fiecare copil în parte, materia preferată și clasa. 

Poze școlari Zlagna

Următorul proiect planificat este o excursie la Salina Turda (sfârșitul lunii Aprilie – începutul lunii Mai). Salina Turda (http://salinaturda.eu/) reprezintă un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare, de aceea am ales ca următoarea noastră excursie s-o facem acolo.

Costuri estimative:

– bilet intrare salină: 15 lei/copil, 30 lei/adult, o masă caldă: 15 lei/copil, cheltuieli transport. Grupul o să fie format din 18 școlari + însoțitori.

Prieteni, vă cerem ajutorul pentru a aduce în realitatea concretă cele două proiecte – atelierul de creație și excursia la Salina Turda. În activitatea noastră de zi cu zi ajutăm candidații care caută un loc de muncă, dorim însă să aducem o rază de lumină și în viețile acestor scolari din Zlagna.

Dacă aveți cărți de lectură/jocuri în stare bună (clasele 0-IV, V-VIII) ne puteți da un semn si venim după ele. Nu avem mașină, dar avem fiecare un rucsac.

Bianca – 0758 723052; Marius – 0769 909646

Pentru donații si sponsorizări vă rugăm folosiți contul:

Asociatia Job in Sibiu, CIF 34821043

RO70BACX0000001410022000 UNICREDIT SIBIU, menționând donație campanie „Ajută-l pe Iepuraș să ajungă la Zlagna” sau sponsorizare campanie „Ajută-l pe Iepuraș să ajungă la Zlagna” pentru firmele care doresc contract de sponsorizare. 

Mulțumim din suflet!

Asociatia Job in Sibiu
Referinte: 

https://www.facebook.com/asociatiajobinsibiu/

https://www.jobinsibiu.ro – secțiunea activități educaționale

https://www.jobinsibiu.ro/category/presa/

http://asociatiajobinsibiu.galantom.ro/projects/